Totul despre Radiografia Panoramica si Laboratorul nostru Radiologic My Ray

Ortopantomograma ( OPG-ul) sau radiografia panoramică constituie o reprezentare radiologică de ansamblu a aparatului dento-maxilar. Această imagine radiologică prezintă raporturile dinților cu structuri anatomice importante precum sinusul maxilar sau canalul mandibular, raporturile ocluzale dintre cele două arcade, însă nu arată detalii ci o situație generală. OPG-ul mărește obiectul cu aproximativ 25-35% și este indicată de medici în anumite situații pentru a putea stabili un diagnostic general corect care va ghida planul de tratament.

Nu de puține ori, cu ocazia efectuării unei ortopantomograme urmărindu-se un anumit aspect se depistează situații neprevăzute precum: carii recidivante, resturi radiculare sub lucrări dentare, chisturi reziduale, dinţi incluşi, tumori benigne reduse ca volum, şi cu evoluţie lentă, parodontite apicale cronice lent progresive, atrofii osoase verticale şi orizontale severe, leziuni tumorale şi inflamatorii ale maxilarelor, anodonții( lipsa unor muguri dentari din care să se formeze dintele). Identificarea corectă a elementelor pe o astfel de imagine radiologică poate fi dificilă chiar și pentru medicul stomatolog din mai multe considerente:

-viscerocraniului uman are o alcătuire complexă și pe imagine unele structuri anatomice se pot suprapune

-aparatul efectuează o mișcare de rotație care poate da artefacte

-pacientul poate fi poziționat incorect.

 

 

Când este indicată realizarea unei OPG?

  1. În cadrul unor tratamente protetice complexe( aplicarea de punți dentare, proteze fixe sau implanturi), cu multiple leziuni dento-parodontale, pentru o evaluare corectă a terenului pe care va fi aplicată viitoarea construcție protetică și asanarea completă a acestuia.
  2. În ortodonție efectuarea unei ortopantomograme este indispensabilă pentru formularea unui diagnostic ocluzal corect, în funcție de care va fi conceput planul de tratament cu ajutorul aparatului dentar mobil sau fix.  
  3. În pedodonție( la copii) pentru a depista diverse anomalii de număr sau poziție a dinților temporari și permanenți, care este cauza întârzierii apariției unor dinți pe arcade, situații de absență a unor dinți din cauza unor anodonții, dinți incluși, patologie dentară apicală și periapicală.
  4. În afectări ale articulației temporo-mandibulare unilaterale sau bilaterale.

Dacă nu sunt necesare informații detaliate despre situația unui grup restrâns de dinți atunci ortopantomograma reprezintă indicația de elecție pentru analiza structurilor dento-parodontale, întrucât oferă o imagine de ansamblu și presupune o expunere mai mică la radiații decât în cazul expunerilor repetate pentru radiografia fiecărui dinte.

Cum se obține ortopantomograma și ce preț are?

Imaginea este preluată electronic, de către un aparat special conceput, apoi este prelucrată pe calculator și în final este printată pe filmul digital sau vă poate fi oferită pe suport electronic. Prețul unei OPG se situează în jurul a 60-70 de lei.

Așadar, ortopantomograma constituie un examen complementar util pentru o evaluare corectă a raporturilor stabilite între structurile aparatului dento-maxilar și pentru un diagnostic complex care va ghida tratametul protetic sau ortodontic conceput de către medicul stomatolog.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.